Cum să protejezi florile din grădină de dăunători timp de luni bune. Ai nevoie doar de un ingredient banal
Dacă vă numărați printre românii care au propria curte, cu siguranță că deja știți că plantele voastre au nevoie de mult mai multă atenție decât ar crede mulți oameni. Nu numai cantitatea de apă și lumina soarelui contează, ci și tipul solului pe care îl aveți la dispoziție, îngrășământul pe care îl folosiți, cât și temperatura din jur. Iar un ingredient banal din bucătărie poate fi de foarte mare ajutor pentru plantele voastre!

O grădină superbă are nevoie de foarte multă atenție și efort, iar de cele mai multe ori, acest efort poate fi unul de ordin financiar. Pentru ca plantele voastre să înflorească spectaculos de-a lungul anului, ele vor avea nevoie de îngrășăminte ce pot fi destul de scumpe, iar pe lângă acestea vă trebuie și diverse unelte de grădinărit.
Însă, cheltuielile financiare pot fi reduse atunci când cunoașteți anumite trucuri simple! Practic, un simplu ingredient folosit constant în bucătărie poate deveni foarte util pentru grădina voastră! Este vorba despre usturoi, care ar trebui să țină la distanță diverșii dăunători care pot afecta plantele.
Usturoiul poate fi foarte util pentru grădină
Practic, usturoiul este o metodă simplă, naturală și ieftină care ar trebui să vă ajute plantele să se dezvolte armonios și să nu fie afectate de diferitele insecte care afectează în mod normal florile pe timp de vară.
Iar motivul este faptul că acest ingredient banal are anumite proprietăți antimicrobiene, cât și un miros puternic, care nu este deloc pe placul insectelor. Acestea vor evita locurile unde simt miros de usturoi, motiv pentru care tot mai mulți oameni îl folosesc acum în grădină.
Este un truc foarte ușor de pus în practică
Practic, tot ce va trebui să faceți este să fierbeți trei căței de usturoi în aproximativ un litru de apă, apoi să îi înlăturați cu atenție din lichidul obținut. Acesta trebuie lăsat să se răcească și, dacă este nevoie, îl puteți trece printr-o strecurătoare.
Mai departe, puteți aplica această soluție pe frunze și pe ramurile plantelor cam o dată pe săptămână. Astfel, ele vor fi protejate de dăunători iar grădina voastră va fi mai frumoasă ca niciodată.