Fiul Biancăi Brad (57 de ani), Luca, a împlinit 20 de ani iar vedeta se uită la el ca la soare. Nu știe nici când a trecut timpul și nici când a plecat băiatul de acasă la studii, în Italia.
Florin Salam a fost la un pas de o confruntare violentă cu un cunoscut clan din Capitală. Celebrul manelist trecea prin zona parcului Herăstrău, întorcându-se de la un eveniment din Constanța, atunci când a fost abordat de trei membri ai clanului Cocalarilor. Artistul era însoțit de bodyguardul său,
Teo Trandafir (57 de ani) nu e mare fan căldură tocmai de aceea vedeta așteaptă să mai treacă puțin canicula și să se orienteze spre o destinație favorabilă de vacanță.
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și Virgil Boglea s-au căsătorit religios în Italia. Primele imagini de la ceremonie au fost postate pe rețelele de socializare chiar de mire și surprind un moment plin de emoție și rafinament.
Un nou conflict agită apele în lumea muzicii populare românești, iar în centrul acestuia se află doi artiști cunoscuți: Gheorghe Turda și Saveta Bogdan. Cei doi nu sunt la primul schimb de replici tăioase, iar tensiunile dintre ei par departe de a se stinge. De această dată, un comentariu făcut de i
Festivalul Beach, Please! a adunat și anul acesta zeci de mii de tineri la Costinești, unde muzica, energia și vibe-ul de vacanță s-au împletit într-un spectacol de neuitat. Printre artiștii care nu aveau cum să lipsească de pe scenă s-a numărat și Sișu, una dintre figurile emblematice ale rapului r
David Măruță pare să fi fost atins de săgeata lui Cupidon. Fiul celebrului cuplu Andra și Cătălin Măruță trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din adolescență: prima dragoste. Adolescentul a fost surprins într-un moment tandru alături de o tânără cunoscută, nimeni alta decât Ilona Tand, fii
Lili Sandu face mărturisirea care răstoarnă toate aparențele! Vedeta Pro TV recunoaște cu sinceritate: îl iubește mai mult decât pe tatăl copilului ei, dar nu este vorba despre o relație amoroasă, ci despre o legătură specială cu un coleg din culisele televiziunii care a consacrat-o. Cine este bărba
La finalul lunii martie, au apărut informații potrivit cărora Sali Levent ar fi fost exclus din emisiunea „Te cunosc de Undeva”, difuzată de Antena 1. După o perioadă marcată de speculații, actorul a decis să clarifice situația și a oferit recent declarații care surprind. Printre altele, acesta a vo
Angela Similea, una dintre cele mai îndrăgite și respectate voci ale muzicii românești, a transmis recent un mesaj plin de emoție publicului care i-a stat alături de-a lungul carierei sale de excepție.
Sofía Vergara a implinit ieri, 10 iulie, 53 de ani, iar cu această ocazie, actrița a sărbătorit pe cinste în Italia, înconjurată de apropiați. Printre ei s-a aflat și o româncă, prietenă la cataramă cu vedeta. Cine a fost marele absent?
Gabriela Cristea și familia ei au ales să petreacă pe litoralul românesc câteva zile de relaxare. Spre încântarea fanilor, vedeta a postat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu ea, soțul și cele două fetițe. Gabriela a optat pentru un costum de baie din două piese, roz, și unul vernil, și
Îmbrăcat mereu la patru ace, Andi Moisescu nu neglijează aparițiile sale și mereu afișează un look ireproșabil. Recent, acesta a dezvăluit faptul că își calcă singur cămășile și își pregătește ținutele pe care le poartă.
Cătălin Botezatu și-a pus puternic amprenta în cariera de model a Gabrielei Prisăcariu, soția lui Dani Oțil. Recent, aceasta a povestit pe rețelele de socializare cum a ajutat-o designerul în cariera de model, dar și ce fel de relație există între ei.
O voce distinctă si apreciată, o artistă multifațetată, solistă, compozitoare talentată și mai nou actriță, a cărei carieră a redefinit standardele de excelență în divertisment, Nicole Cherry va fi “opening act” la festivalul Summer in The City, ajuns la cea de-a patra ediție, încălzind pe 27 iulie
Florin Piersic Jr. are cu ce se mândri! Sonia, fiica sa, a devenit o adevărată domnișoară. Tânăra are deja 19 ani și recent a apărut în fotografia postată de tatăl său pe social media. Uite cât de frumoasă este nepoata lui Florin Piersic!
Dana Rogoz (39 de ani) a avut parte de o vacanță de vis în Turcia. Vedeta a plecat cu soțul ei, Radu și copiii, într-o aventură care a durat câteva zile, preț în care au schimbat mai multe cazări și au descoperit frumusețea Anatoliei.
Ronald Gavril a împlinit ieri 39 de ani iar Anamaria Prodan (52 de ani) s-a mobilizat imediat și i-a organizat iubitului ei sportiv o petrecere surpriză de la care nu a lipsit nimic.
Eugen Cristea încearcă să își găsească puterea de a merge mai departe, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu. La aproape două luni de la dispariția acesteia, actorul face noi mărturisiri despre ultimele ei clipe de viață, cuvintele rostite înainte de sfârșit și semnele care i-ar fi prev
Irina Fodor (37 de ani) strălucește de fericire și mândrie. Sora prezentatoarei TV, Teodora, a absolvit Facultatea de Economie cu rezultate excepționale. Ea a terminat studiile ca șefă de promoție, iar Irina a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare dedicat realizării sale.
Marina Almășan (59 de ani) a avut parte de o experiență autentică în Dubai, unde a locuit o săptămână în cartierul fiului său și a trăit la fel „ca un om de rând” în Emiratele Arabe Unite. În vacanță, ea a luat la pas magazinele locale și a fost surprinsă să constate că...
Maria Dragomiroiu, una dintre cele mai remarcabile interprete de muzică populară, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 70 de ani, care a venit cu multe reușite pe plan financiar și personal. De asemenea, artista va împlini anul acesta 50 de ani de carieră.
Cum tratăm acasă enervantele cearcăne și pungile de sub ochi? Trucul Adinei Halas: „Cartoful ras face minuni”. De ce e periculos consumul exagerat de fructe?
Brooks Nader (28 de ani) a atras din nou atenția la Paris cu o apariție îndrăzneață, renunțând la sutien într-o rochie transparentă cu buline, cu guler înalt și mâneci lungi.