Alte sporturi

Baschetul 3x3, „rege” la București în weekend! Capitala găzduiește două turnee turnee FIBA 3x3
Baschet 3x3 de top mondial revine la București: ParkLake găzduiește două turnee oficiale FIBA între 11 și 13 iulie. La feminin suntem reprezentați de două echipe.

Sorana Cîrstea se oprește în sferturile de dublu de la Wimbledon. Cât a câștigat
Românca a ajuns până în fazele superioare ale competiției.

Sorana Cîrstea defilează la Wimbledon: se luptă pentru semifinale la dublu
Românca a ajuns până în sferturile probei de dublu de la Wimbledon.

Mesajul sfâșietor pe care Mihai Leu l-a lăsat apropiaților înainte să moară: „Dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”
România plânge dispariția uneia dintre cele mai marcante figuri ale sportului național. Mihai Leu, campion mondial la box profesionist, pilot de raliuri și simbol al perseverenței, s-a stins din viață marți, iar vineri a fost condus pe ultimul drum, la Hunedoara, orașul său natal.

Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu rupe tăcerea și spune ce l-ar fi salvat pe campionul mondial la box: „Un test ușor de făcut”
Moartea lui Mihai Leu a îndoliat o întreagă țară, iar acum, după acest trist eveniment, medicul care l-a tratat pe campionul mondial la box și pilot de raliu rupe tăcerea și spune ce anume l-ar fi putut salva pe acesta.

Imagini sfâșietoare după înmormântarea lui Mihai Leu! Zeci de coroane și flori au „îngropat” mormântul marelui campion
Atmosferă copleșitoare de durere și respect la cimitirul unde a fost înmormântat Mihai Leu. Legendarul campion la box și raliuri a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, colegi din lumea sportului, dar și de sute de admiratori care au venit să-și ia rămas-bun de la omul care a scris istor

Cu cine a vorbit Mihai Leu înainte să se stingă din viață. Vocea fostului campion era aproape stinsă: „Asta e tot ce am vrut”
Mihai Leu, fost campion la box și raliuri, s-a stins din viață la 56 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Ultimele zile le-a petrecut în comă, la Terapie Intensivă. Înainte de a fi internat, a avut o ultimă convorbire telefonică, pe fondul unei stări de sănătate vizibil deteriorate.

Povestea impresionantă a lui Mihai Leu, campionul care a sfidat regimul comunist și a fugit din țară ascuns într-un TIR. Boala i-a fost cel mai greu adversar
Pe 1 iulie 2025, la vârsta de 57 de ani, s-a stins din viață Mihai Leu, unul dintre cei mai respectați sportivi români. A fost mai mult decât un campion mondial la box: a fost simbolul unui spirit care nu s-a lăsat învins, nici de regimul comunist, nici de boală, nici de greutățile unei vieți trăite

Răzmeriță în echipa lui Chivu. Replica jucătorului criticat de căpitanul lui Inter
Gruparea lui Cristi Chivu a părăsit Campionatul Mondial al Cluburilor.

Româncele, „out” rând pe rând de la Wimbledon. Begu, singura rămasă
Opt jucătoare din țara noastră au părăsit competiția engleză.

Ultima dorință a lui Mihai Leu: „Băiatul meu, Marco, mi-a zis să...”
În ultimele luni din viață, Mihai Leu s-a luptat în liniște cu boala care l-a afectat ani de zile. Deși suferea de cancer într-un stadiu avansat, fostul campion mondial la box a luptat până la final și a vrut ca suferința lui să nu fie în zadar. A fost cunoscut nu doar pentru curajul său, ci și pent

Mihai Leu va fi înmormântat în orașul pe care l-a iubit toată viața. Corvinul, marea lui iubire
Decedat, la doar 57 de ani, în urma unei lungi suferințe, fostul mare campion Mihai Leu își va dormi somnul de veci în orașul pe care l-a iubit atât de mult: Hunedoara. El va putea fi astfel aproape atât de locurile pe care le venera, dar și de echipa pe care o iubea din copilărie: Corvinul.

30 de ani de dragoste și devotament. Cine este Anna, femeia care i-a fost alături lui Mihai Leu
Mihai Leu, fost campion la box și pilot de raliuri, a avut alături de-a lungul vieții sale un sprijin de nădejde: soția sa, Anna. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu mai bine de trei decenii și au format o familie puternică, în ciuda tuturor provocărilor, inclusiv cele legate de sănătatea fostului spo

Mihai Leu a murit! Un mare campion s-a înălțat la ceruri!
O veste foarte tristă a lovit sportul românesc cu 15 minute înainte de finalul primei zile din iulie. Marele campion al boxului și automobilismului, Mihai Leu, a încetat din viață la doar 57 de ani. El era în comă de peste o săptămână la Spitalul Fundeni.

CSM București, în impas: handbalistele rămân fără antrenoare
Gruparea din Capitală e la răscruce de drumuri.

Ce a spus Gică Hagi imediat după cununia fiicei sale, Kira. „Regele” a rostit doar două cuvinte
După cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu Thomas Ferfelis, originar dintr-o familie elenă respectată, Gică Hagi a rostit câteva cuvinte. Înainte ca invitații să plece spre restaurant, legendarul fotbalist a oferit o scurtă declarație presei, la Biserica Sfântul Visarion, locul ceremoniei.

David Popovici a primit o nouă poreclă după ce a obținut medalia de aur la Campionatul European U23. Americanii l-au comparat cu un supererou
David Popovici (20 de ani) a primit o nouă poreclă din partea americanilor, după ce a obținut medalia de aur în proba de 100 m. liber la Campionatul European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin.

David Popovici și Denis Popescu, campioni europeni la înot U23!
Zi excepțională pentru sportivii români la Campionatele Europene U23 care au loc la Samorin, în Slovacia! David Popovici și Denis Laurean Popescu au cucerit medaliile de aur!

Actori, cântăreți și foști sportivi s-au întrecut la baschet 3x3 în București
Theo Rose în tribune, soțul său, Anghel Damian, în teren. Așa a fost în weekend pe terenurile de baschet 3x3 din Parcul Liniei din București, acolo unde s-a disputat cel de-al treilea eveniment din seria BCR Sport Arena Streetball.

Nouă românce speră la Wimbledon. Cine se pregătește de calificări
România are cinci jucătoare pe tabloul principal și patru în calificări.

Orașul în care trăiește Nadia Comăneci a intrat în istorie. Legendara sportivă a fost prezentă la momentul special. VIDEO
Nadia Comăneci (63 de ani) a fost prezentă la un moment istoric în statul în care locuiește. Duminică, 22 iunie, sportiva a fost martoră la performanța echipei Oklahoma City Thunder, care a devenit noua campioană din NBA.

O atletă care a reprezentat România la Olimpiadă, suspendată pentru dopaj
O sportivă care a purtat „tricolorul” a fost exclusă trei ani.

Emma Răducanu face pereche cu Carlos Alcaraz. Anunțul spaniolului
Cei doi sportivi au anunțat că vor evolua împreună.

Carlos Alcaraz, eroul de la Roland Garros. Recordul stabilit de campionul spaniol
Jucătorul de 22 de ani o ia pe urmele lui Rafael Nadal.

O stație STB din cartierul Ghencea poartă acum numele Cristinei Neagu
Cristina Neagu, legenda handbalului românesc, primește un omagiu impresionant din partea orașului în care a crescut. Stația STB Gârleni, aflată în Sectorul 6 al Capitalei, îi va purta numele, în semn de recunoaştere a performanţelor şi dedicării sportive.

Coco Gauff, campioană la Roland Garros. Americanca amenință supremația în tenis
Tânara jucătoare de 21 de ani s-a impus la turneul parizian.

Casa impresionantă pe care și-a cumpărat-o Cristiano Ronaldo, la mai puțin de o oră distanță de Lisabona. A investit 10 milioane de dolari doar în renovări
Cristiano Ronaldo (40 de ani) și-a mărit colecția de proprietăți cu o casă impresionantă, situată la nici o oră distanță de Lisabona. Vila este echipată cu tehnologii de ultimă generație, dispune de un garaj pentru 20 de vehicule și oferă o priveliște spectaculoasă către Oceanul Atlantic.

Cum arată soția lui Răzvan Lucescu: „O iubesc cu atât de multă pasiune”. Ana Maria are o viață profesională complet diferită de cea a soțului
Răzvan Lucescu și Ana Maria s-au cunoscut în anii facultății, iar de atunci povestea lor de dragoste a fost una plină de pasiune și admirație. Ea este femeia care îl susține necondiționat și care, în ochii antrenorului, este „30 de soții într-una singură”.

Dieta strictă a lui Novak Djokovic care l-a adus la 38 de ani în semifinalele Roland Garros. La ce alimente a renunțat și ce consumă zilnic
Novak Djokovic (38 de ani) continuă să performeze la cel mai înalt nivel, iar pe lângă munca asiduă, dieta sa strictă joacă un rol esențial. După ani în care s-a confruntat cu o oboseală accentuată și abandona meciuri, și-a regăsit echilibrul printr-o alimentație atent controlată.

Cum a dat lovitura o româncă în Las Vegas: „Fața mea arată groaznic, dar mă simt incredibil”
Alice Ardelean, în vârstă de 33 de ani, a reușit să obțină prima sa victorie în UFC, cea mai prestigioasă promoție de arte marțiale mixte din lume. Sportiva româncă s-a impus în fața braziliencei Rayanne dos Santos, într-o gală desfășurată la Las Vegas.