Florile pe care să nu le plantezi niciodată împreună. Vei avea o grădină cu aspect total neplăcut

Poate că deja mulți dintre noi am auzit vorbindu-se despre faptul că unele legume nu trebuie plantate niciodată unele lângă altele. Însă, dacă ne numărăm printre cei care stau la curte, este important să știm că acest lucru se aplică și în cazul florilor! Iar pentru a avea o grădină spectaculoasă de-a lungul întregii veri, este important să știm care sunt plantele care trebuie ținute la distanță unele de celelalte.

Unele flori nu trebuie plantate împreună / foto: IStock
Unele flori nu trebuie plantate împreună / foto: IStock

Mulți dintre noi putem cădea în capcana de a crede că singurele lucruri pe care trebuie să le știm înainte de a planta o floare sunt cantitatea de apă de care aceasta are nevoie, cât și cât de multă lumină îi trebuie, sau ce fel de îngrășăminte îi vor fi benefice. Însă, un detaliu ignorat de mulți oameni este faptul că unele flori nu trebuie niciodată plantate împreună!

Nevoile acestora sunt mult prea diferite, iar atunci când se află prea aproape, niciuna dintre ele nu va reuși să se dezvolte armonios și să înflorească. Din acest motiv, este important să știți cum să plantați florile în această vară!

Unele flori nu trebuie plantate împreună

În primul rând, o pereche de plante care nu va crește deloc armonios este gaillardia și zinnia. Deși au cerințe similare atunci când vine vorba despre apă și sol, cele două flori vor avea nevoie de untip de sol complet diferit. Iar atunci când sunt plantate împreună, aspectul general al grădinii va avea de suferit.

De asemenea, o altă pereche care trebuie evitată este lavanda și hosta. În timp ce prima dintre acestea preferă solul uscat și lumina solară intensă, hosta are nevoie de un sol mai umed și de umbră, cele două fiind o pereche foarte proastă.

Aspectul grădinii voastre va avea de suferit

O altă pereche de plante pe care trebuie să o evitați este cea formată din crizanteme și din flox. Există diferențe mari în ce privește nevoile pe care aceste plante le au în materie de umiditate, motiv pentru care nu trebuie plantate împreună.

Iar dacă evitați aceste perechi, grădina voastră va arăta mai bine ca niciodată!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Printesa Charlotte, foto Pinterest jpg
meteorit marte licitatie profimedia jpg
injectie pacienta batrana shutterstock jpg
image png
cicada jpg
elev jpg
Piață în Roma Antică (© Mateusz Przeklasa / Ancient History Magazine - CC BY-NC-SA)
motorina freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net