Care era numele secret al Romei? Cei care îl pronunțau erau pedepsiți cu moartea
Încă din Antichitate, în lumea occidentală, Roma a fost o adevărată forță din punct de vedere politic, militar și cultural. Influența sa, atât istorică cât și arheologică, continuă să fascineze și să alimenteze cercetările și discuțiile până în prezent.
În jurul lumii romane planează mai multe secrete, mistere și ritualuri, iar unul dintre ele face trimitere la un nume secret, dar cel adevărat al cetății. Dacă este făcut public, se pedepsește cu moartea.
Ce se întâmplă dacă este dezvăluit numele real
Numele nu erau simple etichete în viziunea religioasă a romanilor, ci aveau o semnificație profundă, fiind mai degrabă o manifestare a unei legături directe și sacre între persoană sau divinitate și cel care o chema.
Astfel, se credea că rostirea numelui putea exercita o influență reală asupra ființei numite, datorită unei forțe aproape magice atribuite acestui act. Această superstiție nu era prezentă doar în Roma Antică, ci și în religiile Orientului Apropiat. De exemplu, în mitologia egipteană, zeița Isis reușește să-l supună pe Ra doar după ce îl determină să-și dezvăluie numele ascuns, el pierzând astfel o parte din natura sa divină.
Așa se întâmplă și în cazul Romei - numele adevărat trebuie să rămână ascuns atât pentru dușmani, cât și pentru persoanele neinițiate.
Macrobius, în lucrarea sa Saturnalia (3,9), menționează o practică fascinantă a romanilor: păstrarea în taină atât a numelui real, latin, al orașului Roma, cât și a divinității care îl proteja: așa-numitul genius urbis. Identitatea acestei entități divine, fie zeu sau zeiță, era în mod voit lăsată în neexplicată, fapt reflectat în expresia ritualică sive deus sive dea („fie zeu, fie zeiță”).
Această formulare avea rolul de a proteja orașul printr-o invocare generală, fără a dezvălui esența concretă a spiritului protector.
Niciodată nu trebuia să îi fie rostit numele. Servius, comentând Eneida, adaugă că preoților li se interzicea să invoce zeii cu numele lor adevărat, de teamă ca vrăjmașii să nu-i poată chema de partea lor prin ritualul evocatio.
Cine dezvăluia numele era pedepsit prin moarte
Un exemplu care circulă de mult timp este crima împotriva lui Valerius Soranus, care a fost pedepsit cu moartea după ce a rostit numele ascuns, consemnează Plinius, în Istoria Naturală (3,65).
Servius, un alt autor antic, precizează că, odată prins, a fost executat. Alte surse sugerează că ar fi fugit în Sicilia, unde a fost omorât.
Printre numele speculate referitoare la cel adevărat al Romei se numără:
– Valentia
– Quirium
– Palatium
– Amor (anagramă a cuvântului Roma)
– Flora, Pales sau Ops Consivia – legate de cultul tăcerii întruchipat de zeița Angerona.
