A jucat în zeci de filme, dar a dispărut fără urmă. Ce s-a întâmplat cu marele actor român pe care mulți l-au îndrăgit
Constantin Diplan a fost una dintre figurile emblematice ale cinematografiei și teatrului românesc din perioada comunistă. Cu o carieră impresionantă, în care a bifat peste 60 de apariții cinematografice și zeci de roluri pe scenă, actorul a fost o prezență constantă și carismatică în peisajul artistic autohton. Însă, după 1990, numele său a dispărut brusc din atenția publicului, lăsând în urmă semne de întrebare.
A fost coleg cu Dinică
Diplan s-a născut la 10 mai 1937 în București și a fost admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din a doua încercare, devenind coleg cu figuri precum Gheorghe Dinică, Marin Moraru și Camelia Zorlescu. A absolvit în 1962 și, după un prim stagiu la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, unde a contribuit la înființarea secției românești, a revenit în Capitală, ajungând pe scena Teatrului Național.
În teatru, a fost distribuit în spectacole notabile, precum Neguțătorul din Veneția, Sherlock Holmes și cei șapte napoleoni sau Inspectorul broaștelor. În cinematografie, și-a făcut debutul în 1966 cu Ultima noapte a copilăriei, urmat de titluri ca Cursa, Pintea, Buletin de București, Declarație de dragoste, Zbor periculos sau Cuibul de viespi. A colaborat inclusiv cu Teatrul Național Radiofonic, fiind o voce recognoscibilă pentru iubitorii teatrului audio.
Dispariția sa a fost bruscă
Dispariția sa din peisajul artistic românesc după Revoluție a fost bruscă. Într-o perioadă în care alte nume cunoscute continuau să joace sau să regizeze, Diplan a părut că s-a retras fără explicații. De fapt, artistul a ales calea emigrării. S-a stabilit în Statele Unite, în Montgomery Village, Maryland, unde și-a reconstruit o viață departe de agitația scenei. În anii '90, a revenit pentru scurt timp în România și a jucat în câteva filme, precum Oglinda (1993) și Călătorie de neuitat (1994), dar apoi a preferat discreția.
Astăzi, actorul are trăiește retras, într-o lume complet diferită de cea în care a fost idolul unei generații. Prietenii săi apropiați, colegi din generația de aur a teatrului românesc, nu mai sunt, dar amintirile și filmele rămân ca mărturii ale unei cariere de excepție. Pasiunea sa pentru mașinile Oltcit, despre care foștii apropiați spun că nu l-a părăsit nici în exil, vorbește despre omul simplu și autentic din spatele artistului.
Criticul de teatru Răzvan Ionescu îl descria ca fiind “băiatul cumsecade, lipicios, sincer și de treabă”. Un actor care aducea pe scenă și pe ecran o naturalețe senină, devenind un reper de firesc și umanitate într-o epocă marcată de constrângeri și cenzură. Diplan nu s-a sfiit să-și exprime antipatia față de regimul comunist, iar bancurile spuse „în cercuri restrânse” i-au adus interdicții și pierderi de contracte în afară. Dar nu l-au împiedicat să rămână fidel unui mod de a fi: sincer, direct, apropiat.
