Hoţ filmat în timp ce încearcă uşile apartamentelor! Ar fi dat 4 astfel de spargeri
Un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce forţa intrările în mai multe scări de bloc, din Sectorul 4, şi încerca uşile apartamentelor. Hoţul ar fi dat patru spargeri, anunţă poliţia.

Un hoţ a devenit coşmarul locatarilor din Sectorul 4, după ce a fost surprins în mai multe rânduri încercând să pătrundă în blocuri şi apartamente. Bărbatul cu gluga trasă pe cap a fost filmat de mai multe camere de supraveghere în timp ce forţa interfoane, trăgea de clanţele apartamentelor şi se furişa prin scările blocurilor ca un adevărat profesionist al spargerilor.
Imaginile au devenit virale pe reţelele sociale, iar locuitorii zonei sunt revoltaţi şi speriaţi. „Este a treia oară când îl vedem în zonă. Ne e teamă să mai lăsăm copiii singuri în casă”, a declarat o locatară. „E absolut înfricoşător. Nu ştii când e următorul bloc. Se plimbă nestingherit, iar poliţia abia acum pare că se mişcă. Noi ne-am baricadat uşile şi am pus camere în toată scara”, a povestit o altă locatară din zonă. „Nu este prima dată când avem probleme. Anul trecut au spart apartamentul vecinilor când erau plecaţi în concediu. Acum parcă e mai grav, pentru că hoţul vine aproape în fiecare zi şi pare că nu se teme de nimic”, declară Ionuţ.
Sunt date 30 de spargeri pe zi, în România
Poliţia a fost sesizată, iar oamenii legii spun că individul este bănuit că ar fi implicat în mai multe tentative de spargeri şi chiar furturi reuşite din apartamente din sudul Capitalei. Cercetările sunt în desfăşurare, iar autorităţile cer ajutorul populaţiei pentru identificarea bărbatului. Până la prinderea făptaşului, autorităţile îi sfătuiesc pe cetăţeni să-şi securizeze locuinţele, să nu permită accesul necunoscuţilor în scări şi să anunţe imediat orice comportament suspect. Incidentul readuce în atenţie statisticile îngrijorătoare. În România, au loc în medie 30 de spargeri de locuinţe pe zi, iar Bucureştiul este campion la infracţiuni de acest tip, cu sectoarele 2 şi 4 în frunte. Hoţii urmăresc activitatea victimelor: monitorizează plecările prin postări pe reţele sociale, bat la uşă zile la rând pentru a verifica dacă e cineva acasă sau sparg locuinţe lăsate nesupravegheate zile întregi. Hoţii evită camerele de supraveghere. Cei experimentaţi acţionează cu faţa acoperită, dezactivează sau acoperă camerele video şi poartă mănuşi şi haine fără logo pentru a nu putea fi identificaţi.
Metode folosite de hoţi în spargerea apartamentelor

„Testarea clanţelor” e cea mai utilizată. Hoţii intră în blocuri, mai ales acolo unde uşa principală nu se închide bine sau codul interfonului e cunoscut, apoi urmează metoda „probării clanţei”. Urcă etaj cu etaj şi verifică dacă uşile sunt încuiate. Dacă găsesc una descuiată, intră în doar câteva secunde şi fură obiecte la îndemână: bani, telefoane, bijuterii. Hoţii apelează şi la „metoda cu cheia potrivită”: unii sunt specializaţi în „deschiderea fină” a yalelor. Folosesc chei universale sau dispozitive de tensionare, fără a lăsa urme de efracţie. Acest tip de furt e greu de dovedit, iar proprietarii descoperă abia când observă lipsa unor bunuri. În ultima perioadă, hoţii apelează şi la «metoda împrietenirii». Aproximativ 500 de cazuri în 2025, în Bucureşti, au fost realizate prin această metodă. Infractorii se prezintă ca instalatori, angajaţi ai furnizorilor de utilităţi sau vânzători de diverse servicii. Intră în casă sub un pretext şi profită de neatenţia victimelor, furând rapid obiecte de valoare. Totodată, multe atacuri se dau în perioada concediilor.