Ce spune profetul, care susține că a prezis cutremurul din Turcia, despre Zelenski și data de 17 iulie

Ultima actualizare:

Își spune ”profet” și „matematician” și este foarte cunoscut în Rusia unde apare des la emisiuni televizate. Sediq Afghan, care susține că a prezis cutremurul din Turcia, a făcut un nou calcul matematic privind conflictul dintre Rusia și Ucraina. Mai mult, el spune că data de 17 iulie 2023 este o zi în care toată lumea ar trebui să aibă grijă, potrivit HD

Volodimir Zelenski FOTO Profimedia jpg

El a vorbit despre evoluțiile la care se pot aștepta ambele state în viitorul apropiat.

Potrivit acestuia, toată lumea trebuie să se ferească de data de 17 iulie 2023, deoarece va fi o zi de mare importanță.

Matematicianul spune că până în acel moment șantajul nuclear se va intensifica, vor apărea noi probleme legate de bolile care se vor reflecta grav asupra întregii lumi.

El este sigur că la data pe care a precizat-o va avea loc un eveniment care va schimba viitorul. Cu toate acestea, nu se ”aventurează” să spună dacă va fi bine sau rău, dar cu siguranță nu va duce la declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial.

Afghan spune că viitorul președintelui Ucrainei este sumbru. Dacă Volodimir Zelenski continuă să asculte de Statele Unite și de sfaturile politice primite de la americani, atunci foarte curând își va pierde postul și spune că acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul verii.

Controversatul ”profet” a câștigat recent o popularitate uriașă în Rusia, deoarece prezice că Ucraina va pierde războiul.

Invitat într-o emisiune la o televiziune di Rusia,  Sediq Afghan a spus că că liderul ucrainean Zelenski va menține strategia amenințării nucleare împotriva umanității. Într-o înregistrare video, profeția lui Afghan este însoțită de imagini în care Zelenski aprobă din cap, o tehnică menită să întărească credibilitatea predicției. Previziunile sale sunt reiterate de experți politici în cadrul talk-show-urilor de propagandă: prăbușirea UE ( 2027-2032) și epuizarea Statelor Unite ca putere mondială. Profetul spune că un conflict nuclear global nu va avea loc în viitorul apropiat.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dr Mihail Pautov, foto Shutterstock, Facebook jpg
Seismograf - cutremur- seism  FOTO Shutterstock
Ilie Bolojan FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
518488248 1268936587936938 6443137465326814418 n jpg
sand 3056888 1280 jpg
carti pentru plaja, foto shutterstock jpg
nicusor dan de ziua independentei png
Printesa Charlotte, foto Pinterest jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net